„Vacanța de la istorie a Europei a luat sfârșit”
Noua epocă Trump forțează Europa să își redefinească prioritățile de apărare. Trebuie să investească în securitate pentru a menține independența și stabilitatea continentului.
„Vacanța de la istorie a Europei a luat sfârșit” - este declarația făcută de președintele finlandez Alexander Stubb marți, la Helsinki, în deschiderea primului summit al aliaților NATO riverani Mării Baltice.
Stubb spune că Europa trebuie să facă mai mult, iar mesajul său completează declarația secretarului general al NATO, Mark Rutte, care le-a spus săptămâna asta europarlamentarilor că, dacă țările membre ale Alianței nu cheltuiesc mai mult pentru apărare, în patru sau cinci ani vor avea de făcut o alegere extremă.
Foto: Anadolu Agency via Profimedia Images
„Suntem în siguranță acum, dar nu și peste patru sau cinci ani. Dacă cheltuielile pentru apărare nu cresc, europenii ar trebui să treacă la cursurile de rusă sau să fugă în Noua Zeelandă", a avertizat Mark Rutte.
Șeful NATO a transmis că UE trebuie să-și regândească prioritățile de cheltuieli pentru a spori bugetele de apărare.
Majoritatea țărilor UE fac parte din NATO, iar în ultimul deceniu Alianța le-a cerut să cheltuiască cel puțin 2% din PIB pentru apărare. 24 dintre cei 32 de membri ai NATO îndeplinesc acum această țintă, însă Donald Trump a ridicat ștacheta săptămâna trecută după ce a cerut aliaților să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare, mult mai mult decât chiar America, care cheltuiește 3,38%, scrie Politico Europe.
Pentru multe țări, a aloca 2% din PIB pentru apărare e o misiune extrem de grea, iar 5% pare un prag inaccesibil. Însă ținta finală de cheltuieli a NATO ar putea fi în jur de 3,6 sau 3,7% din PIB, dacă nu cumva țările membre reușesc să se descurce peste așteptări prin cumpărarea în comun de arme și echipamente, precum și în sectorul inovației, potrivit lui Mark Rutte.
Germania și alte țări europene importante susțin accelerarea implementării noilor obiective NATO privind armele și trupele, însă resping cererea fostului președinte Trump de a crește cheltuielile de apărare la 5% din PIB, considerată excesivă, scrie G4 Media. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a subliniat importanța implementării rapide a capacităților NATO, în timp ce oficialii francezi și polonezi au discutat despre creșterea bugetelor militare și consolidarea industriei de apărare europene. Oficialii europeni consideră că securitatea trebuie să devină o prioritate și că Europa poate demonstra din nou forța sa globală. Vedem însă dacă va fi adevărat.
Între timp, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a criticat atitudinea lui Donald Trump și a lui Elon Musk, considerând că SUA își impun interesele într-un mod agresiv și lipsit de parteneriat autentic.
Băsescu sugerează că o eventuală administrație Trump ar putea negocia în mod oportunist cu Rusia și China, punând în pericol pacea globală. Așa că el indică faptul că Europa trebuie să investească mai mult în apărare și să adopte o politică unitară sub deviza „Europa First” pentru a-și proteja interesele și independența.
În plus, Băsescu subliniază că parteneriatul sincer dintre SUA și UE este singura soluție pentru a contracara amenințările geopolitice reprezentate de Rusia și China.
În ciuda nemulțumirilor crescânde pe care le-a provocat Trump, care a amenințat independența Canadei și nu a exclus să folosească forța pentru a ocupa Canalul Panama sau pentru a prelua Groenlanda, Mark Rutte a insistat că Europa încă este legată de Statele Unite pentru nevoile sale de securitate. El crede că a fost „o iluzie” să credem că Europa se poate apăra singură.
În altă ordine de idei, în noua epocă Trump, Europa trebuie să plătească mai mult pentru apărare pentru a-și păstra libertatea. Dar ca să facă acest lucru, trebuie să-și regândească bunăstarea.