Sunt un extremist de centru
Postarea asta probabil o să supere multă lume, dar cred că e sănătos să încercăm să prezentăm lumea din jurul nostru așa cum o vedem cu propriii ochi.
Nu am fost atras niciodată de extremismul de stânga care duce către o corectitudine politică exagerată sau de extremismul de dreapta promovat acum la scară globală de mișcarea MAGA. Mă consider, mai degrabă, un extremist de centru, așa cum zicea regretatul scriitor Radu Cosaşu. Îmi place să fac un pas în spate și să observ lucrurile și fenomenele mai clar, după ce înțeleg contextul. Îmi place să analizez oamenii (și mai ales politicienii) din toate unghiurile, după ce înțeleg tot mecanismul și principiile care au guvernat deciziile pe care le-au luat. Uneorii am dreptate cu ce spun sau cred, alteori greșesc, dar întotdeauna sunt deschis la dialog și la a asculta și varianta care e în opoziție cu ce gândesc.
Spun toate astea pentru că sunt îngrijorat de faptul că polarizarea între stânga și dreapta a devenit atât de mare, mai ales în spațiul online, încât dacă arunci o privire nu foarte focusată observi rapid cum majoritatea opiniilor (nu toate, firește) migrează spre o extremă sau alta. Nu mai vor mulți să rămână cu opinia lor la centru.
Și aici sunt trei mari argumente pentru care eu cred că se produce această migrație a opiniilor multora spre extrema stângă sau spre extrema dreaptă:
1) Nu mai e sexy să fii la centru, nu mai crează audiență și nu mai vând opiniile așezate, care au la bază argumente, deschiderea spre antiteză, gândirea critică și judecata sinceră și obiectivă bazată pe precedent.
2) Nu se mai cultivă ideea de ascultare a celuilalt în numele democrației, chiar dacă nu ești de acord cu ce spune. A dispărut chintesența la care făcea apel Ion Rațiu în 1990. Și problema e că nu vorbim de un fenomen național, ci de unul răspândit în toată lumea occidentală.
3) Nu mai aduce profit interesului personal să rămâi la centru. Se gândește simplu și pe principiul „Mie ce-mi iese?”. Așa gândesc mulți, de aceea s-a ajuns la o pandemie a viziunii maniheiste despre lume. Moderația tonului, a limbajului, a gândirii și a acțiunilor, pentru a satisface interesul comun, nu mai strălucesc. Au devenit caracteristici prăfuite ale societății globale în care trăim azi, asemenea bibelourilor ceaușiste uitate pe undeva prin colțul unei sufragerii.
Lumea se împarte azi tot mai mult în alb şi negru și între oameni „buni“ şi oameni „răi“. Și după cum bine spunea în urmă cu câțiva ani doamna Anca Manolescu în Dilema Veche, când o persoană, un grup sau o ideologie împart aşa simplist și „perfect“ lumea în două tabere, gândirea aţipeşte în aşternuturile siguranţei și nu mai e solicitată, nu se mai oboseşte.
Persoana sau grupul respectiv are impresia atunci că poate să manifeste un comportament justițiar, eliberându-și dorințele de dominare a celuilalt și împachetând impulsurile sale cele mai brutale (suspiciunea, resentimentul, ura ori violența) în ambalajul unei cauze absolute. Așa se ajunge la situația în care „celălalt”, zice doamna Manolescu, e perceput ca fiind răul care trebuie eliminat - fie prin marginalizare, fie prin excludere, fie prin anihilare.
Falsa impresie, în viziunea părții care are mai multă putere, e că doar așa va domni binele. Numai că binele ăsta nu va fi niciodată în armonie sau măcar colaborare cu extremele. Binele se va feri de ele, indiferent că sunt de stânga ori de dreapta.
Binele, ăla real, nu cel expus în mod populist pentru a ajuta la satisfacerea propriului interes, se va lipi de detalii, de context, de gândire critică, de toleranță, de empatie, de incluziune, de înțelegerea faptului că toți avem drepturi (nu doar unii) și de oamenii care gândesc că libertatea lor înseamnă că pot face ce vor atâta vreme cât nu încalcă dreptul la libetate al celuilalt.
Răul, în schimb, e cel care caută să simplifice excesiv lucrurile, pentru că doar așa oamenii ajung să împartă lumea în rău și bine și să aleagă o tabără. Mulți cad în capcană și aleg, chipurile, tabăra binelui. De fapt, devin (prin dezinformare și lipsă de gândire critică) activiști ai răului real, camuflat într-un bine artificial, uneori excesiv de sclipicios.
Scriu toate astea pentru că așa văd că se poartă discuția în spațiul public occidental după ce Donald Trump a fost reales președinte al SUA.
Nu mai poți să-l critici obiectiv pe Trump pentru afirmațiile pe care le-a rostit, deciziile pe care le-a luat și acțiunile pe care le-a întreprins, pentru că imediat ești acuzat că ești din tabăra Woke. Nu mai poți să o critici obiectiv pe Kamala Harris pentru modul gre;elile din campanie și pentru ineficiența guvernamentală a administrației Biden în anumite domenii, pentru că imediat ești acuzat că ești din tabăra MAGA.
Dacă ai totuși curajul să spui că elita politică americană nu a reușit să propună în aceste alegeri un candidat care cu adevărat să aibă o abordare care să apropie extremele, nu să le îndepărteze și mai mult, atunci ești crucificat de ambele tabere.
Este bine să ai convingeri de stânga sau de dreapta, e sănătos din punct de vedere democratic ca societatea să se împartă între categorii largi de oameni care au poziții diverse, atât progresiste, cât și conservatoare. Dar niciodată nu e bine pentru democrație ca violența, ura de rasă și gen, disprețuirea față de statut ori minciuna să devină impulsurile care stau la baza gândirii maselor. Căci am mai văzut filmul ăsta în secolul XX și știm cum s-a terminat.
Iar acum să ne uităm la ce au declarat Donald Trump, Kamala Harris și Joe Biden în primele discursuri de după ce americanii și-au ales noul președinte.
Trump: „Vom repara America” - Discursul lui nu a fost unul extrem de agresiv, cum îi stă în fire în mod obișnuit. Din contră, a părut mai moderat decât de obicei. Probabil a fost sfătuit să arate și faptul că e deschis la reconciliere, adică are și o altă atitudine, care nu mai polarizează pentru obținerea unor voturi mânate de ură. Dar fostului și în același timp viitorului președinte american îi va fi greu să repare țara pe care o va conduce în următorii patru ani (în caz că chiar vrea acest lucru și afirmația lui nu e o altă minciună din repertoriul său), dacă nu va dori să asculte și ce are și cealaltă tabără de zis, dacă nu va acorda atenție și nevoilor pe care le au minoritățile din SUA și dacă va satisface doar cerințele majorității celor care îl văd ca pe un mesia politic și acelui grup de oameni care l-a susținut financiar în această luptă politică din 2024.
Harris: „Acesta nu este momentul să ne ridicăm mâinile. Acesta este momentul să ne suflecăm mânecile. Este momentul să ne organizăm, să ne mobilizăm și să rămânem angajați de dragul libertății și justiției și al viitorului pe care știm cu toții că îl putem construi împreună” - Total adevărat, dar aici trebuie precizat că acel „împreună” nu trebuie să însemne doar noi și cei care gândesc ca noi, ci și cei care au viziuni diferite de ale noastre. Iar de cele mai multe ori e necesar să le ascultăm opinia și celor care nu vor să o asculte și pe a noastră.
Atât democrații, cât și republicanii ar trebui să-și dea seama, acum că au trecut alegerile, că nu poți să repari răni adânci în structura democratică a țării și care au fost create după impactul frontal dintre două viziuni total diferite despre democrație prin și mai multă polarizare. E nevoie ca progresistul să-i asculte fricile conservatorului la fel cum e nevoie ca conservatorul să-i asculte temerile progresistului. E nevoie de dialog, ca la terapie, nu de zbierături. Iar America e o țară care are nevoie să meargă la terapie.
Atenție, însă, că există și limite în tot ceea ce spun eu aici. Și despre ele trebuie să vorbim foarte clar, uneori chiar apăsat. Iar eu le-am lăsat intenționat la final, pentru că e necesar să rămânem cu ele întotdeauna după ce vedem imaginea de ansamblu. Ce am scris aici nu e un apel la toleranță oarbă, de dragul tuturor. Dimpotriviă, e un apel la a vedea clar ce se întâmplă în jurul nostru. Derapajele trebuie condamnate și criticate public + combătute în mod practic prin măsuri care să urmeze valorile democrației, dacă vrem să mai avem parte de ea.
Dacă extremiștii de dreapta MAGA vor să anuleze drepturile unor categorii de oameni, evident că e nevoie să existe o opoziție fermă la acțiunile lor. Dacă Trump vrea să facă pace cu tiranii și să renunțe la unitatea euroatlantică, evident că asta înseamnă un atentat la securitatea lumii occidentale și trebuie să reacționăm prin critică masivă.
La fel, dacă extremiștii de stânga vor să impună cu forța niște convingeri unor oameni care nu le înțeleg viziunea despre lume, trebuie să fie combătută abordarea asta. Nu poți să-i bagi omului pe gât nimic în mod forțat, nici măcar democrația. Ăsta-i tocmai principiul democrației. Poți să-i explici, apoi îi lași să aleagă singur pentru el însuși. Nu încerca să alegi tu pentru el. Poți face asta doar dacă el vrea să te delege ca să faci acea alegere.
Iar lecția asta trebuie să o înțeleagă ambele părți.
Joe Biden a ieșit joi la primele declarații după rezultatul alegerilor americane, iar din grădina de trandafiri a Casei Albe a spus că nu poți să-ți iubești țara doar când câștigi. E o lecție pe care ar trebui să o învețe ambele tabere. Momentan, doar democrații au făcut asta. Trump și republicanii MAGA nu au arătat aceeași smerire în 2020, iar 6 ianuarie 2021 va rămâne o pată neagră extrem de mare în istoria politicii americane, de care Trump e direct vinovat prin dezinformarea pe care a expus-o atunci.
Smerenie politică au arătat, însă, republicanii lui John McCain în 2008, după ce au pierdut în fața democraților lui Barack Obama. Spunea atunci fostul senator american, legendar pentru verticalitatea principiilor sale, că există diferențe între republicani și democrați și că ele rămân și după alegeri. Dar că e mai important, dincolo de aceste diferențe, ca ambele tabere să lucreze la binele comun al țării.
McCain mai preciza la acel moment, fără a fi deloc naiv, că e atât de complicată lumea în care trăim încât e extrem de necesar ca ambele tabere să reușească să găsească modalități de a lucra împreună, de a găsi compromisurile necesare care favorizează ambele părți, de a depăși diferențele și de a contribui la restabilirea prosperității comune. Sfatul lui e mai actual ca niciodată.
În rest, despre învingător rămâne cum am stabilit. Din punct de vedere obiectiv, Trump este un pericol pentru democrație, iar asta e o realitate incontestabilă, indiferent de ce susțin adulatorii lui. Again, au trecut doar aproape 4 ani de la asaltul Capitoliului SUA.
Donald Trump e un tip fără onestitate, fără respect pentru domnia legii, fără respect pentru cei cu viziuni diferite față de el, fără respect pentru adversarul politic. Trump e un individ egoist, ticălos, mincinos, lipsit de remușcări, lipsit de preocuparea rezolvării problemelor de viitor (cum ar fi efectele dezastruoase ale schimbărilor climatice), un politician care promovează masculinitatea toxică, homofobia, xenofobia și care se gândește doar la el însuși.
Trump e și un infractor condamnat de justiția americană, un tip care recunoaște democrația doar când câștigă, dar și un individ gata să tranzacționeze orice, să susțină orice și pe oricine care îi validează egoul. Trump e politicianul care e gata să susțină crearea unei rețele oligarhice americane formată mai ales din marii antreprenori Big Tech.
Asta e realitatea bazată pe fapte și afirmații publice, nu propagandă de stânga. Iar noi nu prea avem ce face altceva decât să acceptăm realitatea asta dură în care puterea politică în 2024, în cea mai puternică democrație a lumii, s-a câștigat printr-un comportament antidemocratic.
Americanii au votat un infractor care le-a exploatat fricile și frustrările, iar restul globului va trebui să trăiască cu frica comportamentului său imprevizibil în următorii patru ani. Și cu discursul tot mai violent al reprezentanților mișcării MAGA, care acum sunt îmbătați de victorie și cred că sunt îndreptățiți să decidă pentru toți și să-și răspândească „religia” pe tot globul, împărțind lumea în cei care se închină zeului lor fals și cei care nu vor și, prin urmare, trebuie subjugați.