Nepalezii care lucrează în București s-au strâns în noaptea dintre ani pe peronul stației de metrou Titan și au început să scandeze „Nepal”, „Nepal”, „Nepal”.
Momentul ăsta, din punctul meu de vedere, poate fi tradus prin două idei principale: dorul de casă și solidaritatea comunitară + realitățile migrației economice contemporane într-o Românie tot mai dezvoltată.
La fel cum românii plecați la muncă în străinătate duceau dorul țării în anii ’90 și 2000, așa sunt acum nepalezii și restul muncitorilor asiatici care lucrează în România și alte țări din UE.
Ce au făcut în stația de metrou Titan, scandând numele țării lor, nu indică decât faptul că au nevoie să-și afirme identitatea și să se conecteze cu propria cultură. Iar când ești plecat la mii de kilometri depărtare de familie, muncind din greu pentru un trai mai bun, pornirile astea emoționale se intensifică în preajma sărbătorilor.
Gândiți-vă acum la un livrator de mâncare din Nepal care aseară s-a întâlnit cu mai mulți concetățeni. În majoritatea timpului, el se simte străin, dar aseară, pentru câteva momente, s-a simțit din nou că aparține unei comunități, regăsindu-se în centrul ei.
Oamenii ăștia, care au strigat „Nepal” cu emoție și bucurie, căci se vede asta pe fețele lor, nu au făcut decât să-și creeze pe moment propriul simbol al rezistenței lor culturale și al legăturii cu locurile și valorile din care provin.
Iar acest lucru e valabil pentru toți migranții, indiferent de naționalitate și de locul în care se află. Astfel de momente sunt esențiale în păstrarea echilibrului lor psihologic la nivel individual, într-o societate în care muncesc și la care trebuie să se adapteze, depășind barierele lingvistice, culturale sau sociale.
Scurt pe doi, ca în tenis, migranții asiatici care vin să muncească în România trăiesc, de cele mai multe ori, o dualitate emoțională: pe de o parte, încearcă să se adapteze și să se integreze în noul context social, dar, pe de altă parte, dorul lor de casă rămâne constant și intens, iar când prind ocazia, îl manifestă fără rețineri. Și e bine să facă asta!
Faptul că sute de nepalezi au fost prezenți la o stație de metrou din București în noaptea dintre ani arată cât de mari sunt transformările economice și sociale prin care trece România, indiferent de problemele noastre economice de toate zilele, accentuate de Ordonanța Trenuleț.
În ultimii ani, România a devenit o destinație importantă pentru migranți economici din Asia, datorită oportunităților de muncă în sectoare precum construcțiile, industria alimentară sau HoReCa, ori alte industrii care se confruntă cu deficit de personal.
Tendința asta arată că România a depășit statutul exclusiv de „țară-sursă” pentru migrație (să nu uităm de milioanele de români plecați la muncă în diaspora) și a devenit, cel puțin pentru unii, o „țară-destinație”.
Adevărul e că pentru mulți asiatici venirea în România reprezintă o șansă de a câștiga mai bine decât ar putea acasă, dar și de a-și susține familiile rămase în țările de origine. Faptul că ei aleg să lucreze la noi în țară, chiar și doar pentru câteva luni, până pleacă în țări mai dezvoltate din Europa, vorbește de la sine despre nivelul de dezvoltare economică atins de România în ultimii ani și despre oportunitățile în creștere de pe piața internă, chiar dacă salariile din România sunt încă mult sub media occidentală.
La drept vorbind, fără să ne ferim de cuvinte mari, România chiar a devenit un spațiu al globalizării, iar prezența nepalezilor și a restului migranților asiatici la noi în țară arată că România începe timid să se integreze în fluxurile globale de forță de muncă.
Realitatea e că din cauza scăderii demografice și a emigrării masive a românilor în alte țări europene, economia locală are nevoie de migranți pentru a acoperi deficitul de muncitori. Iar aceștia nu întârzie să apară pe piața locală. Deci, să stea liniștiți fanii lui Simion, Georgescu și Șoșoacă, că nu ne fură nimeni locurile de muncă!
Majoritatea (dacă nu chiar toți) celor care au strigat „Nepal” au ales să plece din țara lor din cauza lipsei de oportunități, a instabilității economice sau politice și a dorinței de a oferi familiilor lor un trai mai bun. Ok, dar de ce trebuie să ne bucure momentul petrecut aseară pe peronul stației de metrou Titan? -s-ar întreba unii.
Pentru că România a fost alegerea de moment a acestor oameni și locul care le dă în prezent o șansă pentru progres, chiar dacă drumul pentru ei înseamnă sacrificii și separare de cei dragi, așa cum a însemnat pentru români drumul la muncă în Italia, Spania, Marea Britanie și Germania.
Firește, există și indivizi cu creiere de nucă care îi înjură pe acești oameni. Însă, în timp ce pentru unii români astfel de scene pot părea inedite sau surprinzătoare, ele vor deveni probabil mai frecvente în următorii ani, căci piața internă are nevoie de forță de muncă, iar România nu prea mai are forță de muncă suficientă, dar asta e o discuție pentru altă dată.
Așa că momentul nepalezilor din stația de metrou Titan în noaptea de Revelion ar trebui să ne dea de gândit și să ne facă să ne lărgim puțin mai mult orizonturile de acceptare și să nu mai ascultăm toate afirmațiile imbecile despre migrație ale așa-ziștilor suveraniști.
Cu alte cuvinte, ar trebui să ne propunem ca, în 2025, să începem să renunțăm la frustrări, ură și xenofobie. Asta nu doar că ne va ajuta să fim mai buni, ci și mai bogați ca țară!
Sursă video: Angelescu Dumitru
Share this post