„Să vorbim ca între doi români”. Maia împotriva marionetei lui Putin
Dezbaterea dintre Maia Sandu și Akesandr Stoianoglo a arătat că moldova are de ales între democrație și subjugare, între Est și Vest.
A început dezbaterea prezidențială în Republica Moldova, iar Maia Sandu și-a început discursul, spunând foarte clar: „Aș vrea ca aici, pe această scenă, să fie un candidat cu care să dezbat serios problemele și soluțiile pentru Moldova. Din păcate, pe această scenă, avem un cal troian. Un om prin care alții vor să conducă țara. Eu sunt sigură că niciun moldovean nu vrea să fie condus de cei care stau în spatele acestui om”.
Candidatul PSRM a întrebat-o pe Maia Sandu despre răcirea relațiilor Chișinăului cu Rusia, în contextul în care a susținut sancțiunile impuse de UE. „Sancțiunile se impun ca să nu se mai finanțeze bombe și tancuri care omoară oamenii la ei acasă”, i-a răspuns președinta Maia Sandu, indicând războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina.
Maia Sandu l-a întrebat pe Alexandr Stoianoglo de ce nu a votat la referendum și de ce nu e de acord ca și alți cetățeni ai Republicii Moldova să beneficieze de aceleași avantaje ale UE de care beneficiază el prin faptul că are cetățenie română.
Candidatul PSRM a răspuns scurt la această întrebare, vorbind în limba rusă și spunând că în Republica Moldova nu există foarte multe drepturi pentru alte etnii.
În plus, Stoianoglo a mai spus că e adeptul UE, dar că nu a participat la referendum pentru că acesta ar fi urmărit numai scopurile personale ale candidatei PAS.
Maia Sandu i-a replicat dur, spunându-i că el și echipa sa au umplut țara cu minciuni și sperietori despre integrarea UE, au cumpărat voturi.
„Spuneți că nu acum, dar când? peste 30 de ani? UE alocă zeci de miliarde de euro să se construiască drumuri, să se mărească pensiile”, a precizat Maia Sandu, făcând referire la beneficiile parcursului european al Republicii Moldova.
Maia Sandu i-a cerut apoi lui Stoianoglo să numească direct „10 proiecte finanțate de Rusia pentru Moldova”.
„Eu sunt foarte mulțumit pentru UE, pentru sprijinul dat Republicii Moldova. Dar drumurile și centura Comrat au fost credite care trebuie restituite. Eu nu fac niciodată comparație între ajutorul de la UE și din Rusia. Noi trebuie să vorbim despre relații bilaterale bune cu toți vecinii”, a replicat Stoianoglo. „Deci Rusia nu are nici un proiect în Republica Moldova, tocmai ați recunoscut acest lucru”, a afirmat Maia Sandu.
Cam asta e o parte din dezbaterea prezidențială din Republica Moldova. Maia e puternică, stăpână pe mesaj, clară în discurs și în limba română, dar și în limba rusă. Stoianoglo, în schimb, citește de pe foaie fiecare răspuns, este extrem de incoerent în limba română și tremură când trebuie să răspundă la întrebări grele, precum cea referitoare la cum va crea o relație bună cu Ucraina.
„Să vorbim ca între doi români”
„Să vorbim ca între doi români” - va rămâne una din frazele memorabile ale dezbaterii prezidențiale din Republica Moldova dintre Maia Sandu și Akesandr Stoianoglo.
Dar cât de român este candidatul PSRM-ului, susținut de forțele politice anti-UE de peste Prut? Ei bine, a răspuns singur la această întrebare, atunci când a atacat România.
Concret, Stoianoglo a încercat de-a lungul dezbaterii să se prezinte ca un susţinător al relaţiei cu România, admiţând că țara noastră este „cel mai important partener al Republicii Moldova şi din punct de vedere al relaţiilor bilaterale, şi din punct de vedere promovare pentru speranţa noastră pro-europeană”, însă a susţinut în același timp că între cele două ţări nu există, de decenii, „niciun proiect investiţional regional care ar putea apropia Republica Moldova la Uniunea Europeană”.
Maia Sandu a catalogat afirmaţia lui Stoianoglo drept „o ofensă adusă la adresa oamenilor din România și la adresa României”.
„Dumneavoastră nu vreţi să cunoaşteţi despre toate proiectele importante pe care le avem: construcţia de poduri, reparaţia de grădiniţe, finanţarea unor proiecte din programul Satul European, obiective culturale, cumpărare de autobuze şi multe, mute alte lucruri pe care le face România. Nu mai zic deja de ajutorul pe care l-am primit în momentul în care Rusia ne-a şantajat cu livrarea de gaze. Dar aşa, ca între doi români: dumneavoastră chiar credeţi că România o să sprijine omul Moscovei şi o să continue să facă asemenea investiţii, aşa cum a făcut până acum? Eu zic să fiţi sinceri cu cetăţenii şi să nu le spuneţi poveşti cu zmei!”, - Maia Sandu.
Aleksandr Stoianoglo a făcut o pauză de câteva secunde, după care a adresat, la rândul său, o întrebare Maiei Sandu, fără a răspunde la întrebare.
Mesajul Maiei Sandu la finalul dezbaterii prezidențiale din Republica Moldova:
„Hoții nu pot câștiga alegeri altfel decât prin furt. Sunt multe lucruri despre care dl Stoianoglo nu știe - ce a fost în sacoșa transmisă de Plahotniuc lui Dodon, ce legi a încălcat Platon, ce voturi s-au cumpărat și pentru cine. Alegerile care vin sunt despre cum vom trăi fiecare dintre noi, despre familia noastră, despre țara noastră. Propunerea mea este să-mi permiteți să păstrez pacea, să aduc bani pentru dezvoltare și să continuăm împreună calea noastră europeană. Să continuăm lupta pentru un stat de drept adevărat" - Maia Sandu
Cam așa a fost dezbaterea prezidențială din Republica Moldova. Maia a arătat că e puternică, stăpână pe mesaj, clară în discurs și în limba română, dar și în limba rusă. Stoianoglo, în schimb, a citit tot timpul de pe foaie fiecare răspuns, a fost extrem de incoerent în limba română și a tremurat când trebuia să răspundă la întrebări grele, precum cea referitoare la cum va crea o relație bună cu Ucraina.