România și Viktor Orbán: O prietenie periculoasă

Liderii de la București ar trebui să își ascută simțul geopolitic înainte de a transforma România într-un aliat al Ungariei, un regim cunoscut pentru derapajele anti-democratice și legăturile cu Rusia

Contextul pentru intensificarea relației româno-maghiare a apărut în decembrie 2023, când schimbarea de guvern de la Varșovia l-a adus ca prim-ministru pe Donald Tusk, care a pus imediat capăt relației speciale polono-maghiare, o coaliție a regimurilor hibride care data de aproape un deceniu. Acum cele două țări sunt într-un conflict deschis pentru că Ungaria a acordat recent „azil politic” unui fost membru al guvernului PiS trimis în judecată în Polonia pentru fapte de corupție.

Foto: : MTI/MINISZTERELNÖKI SAJTÓIRODA/FISCHER ZOLTÁN

Primele semne că România urma să devină înlocuitoarea Poloniei ca aliată a Ungariei în regiune au apărut în primăvara acestui an, când președintele Iohannis și-a anunțat candidatura pentru șefia NATO susținut numai de șefii guvernelor de la Budapesta și Bratislava, ambii cu mari derapaje anti-democratice la nivel intern, cu o agendă teribil de suspectă față de Ucraina și dubios de indulgentă față de Rusia putinistă.

Semnele colaborării româno-maghiare au început să se intensifice în preajma alegerilor noastre prezidențale, când Ungaria a susținut aderarea României la Schengen, iar România la schimb pare că intenționează să permită companiei maghiare MVM, controlată de Viktor Orbán, să cumpere divizia de furnizare gaze și energie a E-on.

Tranzacția ridică atât de multe semne de întrebare încât până și foarte discretul Serviciu Român de Informații s-a simțit obligat să circule pe surse o notă informativă în care îi avertiza pe liderii politici de numeroasele legături cu Rusia ale mai multor executivi din compania maghiară.

Mai mult, după anularea alegerilor prezidențiale și instalarea noului guvern, singurul lider străin care a vizitat Bucureștiul a fost Viktor Orbán. Imediat după aceea, premierul Ciolacu a început să vorbească despre pace în Ucraina într-o turnură de discurs care pare să semene mai mult cu discursul pacifist al lui Viktor Orbán decât cu linia anterioară de politică externă a României care vorbea despre un sprijin ferm pentru și, eventual, despre o pace justă în Ucraina.

Calculul pe care pare să îl fi făcut liderii români este unul simplist: odată cu câștigarea alegerilor în Statele Unite de către Donald Trump, ordinea internațională bazată pe reguli se transformă într-un sistem internațional tranzacțional bazat pe interese. Iar Viktor Orbán este un vârf de lance al acestui nou sistem, în condițiile în care se pare că are o relație personală foarte bună cu președintele Trump.

Sunt două motive pentru care acest calcul trebuie revizuit: (1) lecția moldovenească din 2019 și (2) atitudinea americana față de Georgia din 2024.

1. Cu tot discursul său inflamator, Donald Trump este moștenitorul unei tradiții americane în care administrațiile republicane au dat dovadă de mai mult activism pro-democrație în politica externă decât administrațiile democrate. Bunăoară, în 2019, în timpul administrației Trump, oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc este debarcat peste noapte de la putere și părăsește Moldova împreună cu anturajul său, un episod în care ambasadorul american la Chișinău de atunci, Dereck Hogan, a jucat un rol central.

Episodul a cauzat o adâncă perplexitate susținătorilor români ai lui Plahotniuc, care începuseră să creadă în eternizarea acestuia la putere. Prin urmare, Moldova și România datorează primei administrații Trump instalarea unui guvern pro-european la Chișinău și președinția Maiei Sandu.

2. Ieri actuala administrație americană a făcut față de Georgia un gest care aduce aminte de episodul moldovenesc din 2019, dar care în condițiile actuale are o semnificație și mai specială. Administrația Biden a anunțat sancționarea oligarhului pro-rus Bidzina Ivanișvili, care conduce din umbră Georgia, a furat alegerile legislative din octombrie, a instalat un guvern și un președinte marionete și care, prin vocea prim-ministrului de facto, a amenințat-o pe președinta Zurabișvili cu închisoarea dacă nu părăsește țara după încheierea mandatului său în 29 decembrie.

Întrebarea este dacă aceste sancțiuni vor fi diluate de administrația Trump. Având în vedere tradiția bipartizană și importanța continuității între administrații în politica externă americană, putem presupune că sancțiunile împotriva lui Ivanișvili vor continua și după 20 ianuarie.

Tot ieri, congresmanul republican Joe Wilson, un important aliat al administrației Trump și președinte al Comitetului Helsinki din Congres a anunțat că a invitat-o pe președinta Zurabișvili la inaugurarea lui Donald Trump la Washington pe 20 ianuarie 2025. Congresmanul Wilson nu are un rol formal nici în echipa de inaugurare și nici în Comitetul Mixt pentru Ceremoniile Inaugurale din Congresul american, însă gestul său de ieri poate fi citit în două chei.

Pe de o parte, poate fi o modalitate de a forța mâna echipei Trump de a o invita pe Salome Zurabișvili la inaugurare. Pe de alta, poate fi un gest care anunță intenția viitoarei administrații de a oficializa această invitație. În orice caz, prezența doamnei Zurabișvili la inaugurarea președintelui Trump ar fi un gest curajos din partea noii administrații și un semnal că ordinea internațională bazată pe reguli rezistă.

Autor invitat: Mihaela Herbel - Cercetător independent în relații internaționale (Cluj)

Foto: Mihaela Herbel/Facebook