O mare victorie la limită. Republica Moldova de după referendum
Alegerile din Republica Moldova au creat o surpriză totală, inclusiv în rândul taberei pro-europene de peste Prut.
Bun, alegerile din Republica Moldova au creat o surpriză totală, inclusiv în rândul taberei pro-europene de peste Prut, după cum indică HotNews. Eu însumi recunosc că am fost luat de val și m-am grăbit să cred în entuziasmul de după închiderea urnelor, atunci când s-a aflat că la referendum au votat 49,8% din oameni.
Am crezut că oamenii, într-o mare majoritate, au votat pentru dezvoltare și democrație, nu pentru captivitate și corupție. Dar într-o țară ca Republica Moldova, măcinată de rețele de crimă organizată și de dezinformări puternice puse la cale de Moscova, ochii trebuie să rămână pe minge chiar și după ce se oprește jocul.
Foto: presedinte.md
Maia Sandu nu a câștigat din primul tur, așa cum se anticipa duminică seară. Pe măsură ce au început să se numere voturile s-a putut observa că moldovenii au sentimente mixte față de actuala președință a țării. Așa că Maia a reușit să obțină doar locul 1 după primul tur al alegerilor prezidențiale și merge să se bată în turul doi cu Alexandr Stoianoglo. Iar lupta va fi strânsă, având în vedere că puterea politică pro-occidentală de la Chișinău se luptă cu mașinăria de propagandă a Kremlinului.
În ceea ce privește referendumul pentru integrarea țării în UE, lecția e una și foarte clară: fiecare vot contează. Referendumul pare să treacă la limită, nu lejer așa cum anticipa tabăra pro-europeană din Republica Moldova înainte de ziua votului. Unele voci spun că e o victorie cât un mare eșec, având în vedere că distanța între tabăra „DA” și tabăra „NU” e de doar câteva mii de voturi.
Dar oare e așa? Păi dacă rămânem atenți la joc vom putea vedea că referendumul convocat de Maia Sandu a trecut, chiar dacă la limită, într-o țară care se luptă cu mașinăria de propagandă a Rusiei și cu rețele de cumpărare de voturi conduse de oligarhi. Iar investigația de săptămâna trecută a Ziarului de Gardă din Chișinău e cel mai bun exemplu despre cât de dispus a fost în perioada asta regimul lui Vladimir Putin să bage bani în compromiterea referendumului pro-UE din Republica Moldova și în discreditarea Maiei Sandu.
Afectați de sărăcie și paralizați de frica generată prin minciună, mulți moldoveni au votat „NU” după ce au intrat pe radarul rețelei Șor, care i-a plătit. De altfel, Maia Sandu chiar a declarat duminică noapte că „grupări criminale” au atacat Republica Moldova cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă pentru a duce țara într-o zonă de incertitudine și instabilitate. Iar Acesta a mai spus că există dovezi că ținta acestor grupări a fost să cumpere 300 mii de voturi.
Când te bați cu un astfel de gigant precum e Kremlinul, care are resurse mari la dispoziție să te discrediteze și să cumpere voturi, inducând frică și panică în societate, orice victorie, fie ea și cu un vot peste, este o mare victorie.
De aceea cred trecerea la limită a referendumului pentru integrarea Republicii Moldova e o victorie importantă, chiar dacă nu atât de mare precum ne așteptam cu toții. Iar victoria a fost adusă de Diaspora și locuitorii capitalei Chișinău.
În plus, e o victorie care va schimba Constituția țării la propriu, pentru că referendumul a fost unul constituțional. Asta înseamnă că nu mai e nevoie decât de validarea Curții Constituţionale după numărarea tuturor voturilor. Concret, modificarea constituțională supusă referendumului va deveni în mod automat text de Constituție, urmând a fi republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova fără alte intervenții la nivel parlamentar.
Da, scorul actual nu reflectă deloc susținerea populației generale din Republica Moldova pentru integrarea europeană. Dar la fel ca în cazul Brexitului, în 2016, voința poporului o decide majoritatea într-o democrație. Iar această majoritate înseamnă 50% + 1, fie că ne place sau nu. Când scorul e strâns, cum e cazul acum, țara e împărțită în două și societatea alunecă spre incertitudine. Dar în astfel de momente e important să-ți știi și menții poziția.
Tabăra pro-Kremlin nu va ceda și va pune la îndoială legitimitatea referendumului. Va construi campanii de discreditare a forțelor politice pro-europene de la Chișinău, va pompa alți bani în rețelele de crimă organizată care cumpără simpatia oamenilor și va încerca să creeze ideea că orice pas în plus pe care îl face Republica Moldova spre Europa va avea consecințe.
Ei bine, în astfel de momente tabăra pro-UE de peste Prut va trebui să se țină tare și să continue ceea ce a început: drumul țării spre prosperitate și integritate. De asemenea, Maia Sandu și partidul său trebuie să învețe să comunice mai eficient și să creeze mecansime prin care să combată aparatul de propagandă al forțelor pro-Kremlin, căci lupta cea mai grea pentru viitorul Moldovei se va da anul viitor la alegerile parlamentare. Ziua de duminică a oferit doar o imagine vie a cât de complicat va fi scrutinul parlamentar din 2025.
Politic vorbind, Maia Sandu nu a ieșit din aceste alegeri atât de victorioasă precum ne așteptam cu toții sau speram. Însă cifrele nu mint niciodată, iar victoria, oricât de mică ar fi ea, e o victorie. Și una de care ar trebui să ne bucurăm, având în vedere că a fost înregistrată în fața mașinăriei de jocuri politice murdare ale Kremlinului. Atenție, însă, că nu s-au terminat bătăliile.
Observatorii internaționali au avertizat în ultimele săptămâni că strategia Moscovei pentru influențarea și destabilizarea Republicii Moldova este una care se derulează pe termen lung, dincolo de alegeri. Așa că e fundamental ca Republica Moldova să fie în continuare susținută de aliații săi, de România, UE și SUA.
Rețeaua Șor se va replica la următoarele alegeri, poate chiar și în turul doi, campaniile de dezinformare se vor multiplica între Prut și Nistru, iar discursul actorilor politici de la Chișinău controlați de Kremlin va devenit tot mai dur și va avea ca scop punerea la îndoială a legitimității direcției europene a Republicii Moldova.
Rămâne cum am stabilit: Maia Sandu este cea mai importantă șansă istorică a Republicii Moldova pentru ca această țară să iasă din captivitatea regimului autocratic de la Kremlin condus de Vladimir Putin. Iar de modul în care va fi ea ajutată și susținută politic va depinde viitorul Republicii Moldova. Fie va deveni o națiune democratică, fie va rămâne o țară gri care va deveni tot mai mult un fel de parc de distracții al jocurilor politice murdare ale Rusiei și, uneori, ale băieților cu ochi albaștri de la București.