Macron, Starmer, Erdogan și „strategia Churchill”. Poate Turcia să devină noul garant al securității Europei?
Amenințarea e comună (expansionismul rusesc sub Putin și dezangajarea SUA din Europa sub Trump). Erdogan poate fi partenerul de care Occidentul are nevoie – dar este el dispus să joace acest rol?
Vremurile disperate cer măsuri rapide și eficiente. Relațiile dintre Washington și Kiev se deteriorează, în timp ce dialogul dintre Trump și Putin pare să se îmbunătățească. Între timp, noua administrație de la Casa Albă transmite în mod clar că securitatea Europei nu mai reprezintă pentru ea o prioritate, iar UE este percepută drept un „dușman” din punct de vedere economic. De altfel, Trump a declarat zilele trecute că „UE a fost creată pentru a înșela SUA”. Adevărul e că SUA au văzut Europa de după 1945 ca pe un loc care să servească intereselor americane, totul până în 20 ianuarie 2025, când Trump a revenit la Casa Albă, propulsat de rețeaua MAGA.
Ei bine, în tot acest context complicat, în care Trump pune bazele unei lumi în care garanțiile de securitate ale SUA pentru aliații din NATO nu mai sunt sigure, Emmanuel Macron și Keir Starmer trebuie să acționeze în interesul securității colective a Europei. Iar o soluție ar fi să-și mute atenția spre consolidarea relațiilor cu Turcia lui Erdogan, care reprezintă a doua cea mai mare putere militară a Alianței Nord-Atlantice și, în același timp, e un stat care și-a reiterat recent susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
Ce ar trebui să facă Macron și Starmer? Să adopte „strategia Churchill” și să se întoarcă spre Erdogan, așa cum s-a întors fostul premier britanic spre F.D. Roosevelt în Al Doilea Război Mondial, pentru a obține sprijin în războiul împotriva lui Hitler.
Foto: Colaj BBC & Profimedia Images
Evident, istoria e complicată și parametrii nu mai sunt aceiași. Turcia, SUA, Marea Britanie și Franța sunt în continuare în aceeași alianță, cea mai puternică din istorie. Dar acum, Macron și Keir Starmer trebuie să aleagă un alt aliat care să susțină Europa și Ucraina, ținând cont că Trump a semnalat că a ales să facă pact cu diavolul (Putin).
Iar un prim pas în acest sens a fost făcut. Turcia e invitată duminică la summitul extraordinar al liderilor europeni de la Londra, unde se discută despre planurile comune privind apărarea și securitatea Europei și consolidarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv garanții de securitate, pentru ca guvernul de la Kiev să aibă o poziție puternică în negocierile pentru un acord de pace.
Jurnaliștii de la Bloomberg scriu că Turcia și-a exprimat disponibilitatea de a furniza trupe pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, în timpul discuțiilor pe care le-a avut în ultimele două săptămâni Recep Tayyip Erdogan cu Volodimir Zelenski și cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unor întâlniri separate la Ankara.
Pe fondul negocierilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin pentru un posibil armistițiu, Trump a declarat că sprijină participarea aliaților europeni la o astfel de forță, dar exclude un rol direct al SUA. Așa că implicarea Turciei ar putea ușura povara asupra țărilor europene, precum Marea Britanie și Franța, care lucrează la formarea unei astfel de misiuni.
Totuși, Ankara nu va lua parte la nicio inițiativă de acest fel fără să fie implicată în toate consultările și pregătirile, mai indică Bloomberg, iar o încetare a focului rămâne deocamdată incertă din toate punctele de vedere (și ca formă, și ca timp).
Scurt pe doi, acest parteneriat strategic între Franța, Marea Britanie și Turcia ar fi forțat de circumstanțe, dar este unul necesar, dată fiind „dorința” americanilor de a renunța la aliații tradiționali europeni.
Erdogan s-a poziționat constant ca un actor independent în acest context complicat de la Marea Neagră. Președintele turc a menținut legături strânse cu Rusia după invazia acesteia în Ucraina și și-a folosit capacitatea în discuțiile cu ambele țări pentru a juca un rol central în negocierile privind coridorul la Marea Neagră pentru exporturile de cereale ucrainene, deși Rusia a abandonat acest acord în 2023.
Foto: understandingwar.org
Turcia are un interes strategic în stabilitatea Ucrainei
De ce Turcia? - s-ar întreba unii. Petru că Turcia nu a recunoscut niciodată anexarea Crimeei de către Rusia, o poziție pe care Erdogan a menținut-o chiar și în relațiile sale directe cu Putin. Motivul principal este legătura istorică dintre Turcia și tătarii din Peninsulă. Regimul de la Ankara vede Crimeea ca parte a sferei sale de influență istorice în Marea Neagră și consideră anexarea acesteia de către Rusia, realizată de Putin în 2014, drept o amenințare la adresa stabilității regiunii. Concret, sprijinul Turciei pentru tătarii din Crimeea și relațiile sale cu guvernul de la Kiev sunt printre factorii principali, dincolo de puterea militară, care o diferențiază clar de alte state NATO cu interese ambigue față de Ucraina.
Poziția Turciei în Marea Neagră
În plus, Turcia deține controlul asupra Bosforului și Dardanelelor prin Convenția de la Montreux (1936), care reglementează accesul navelor militare în Marea Neagră. Acest control este esențial pentru securitatea Ucrainei și limitează capacitatea Rusiei de a desfășura forțe navale masive în regiune.
După invazia rusă pe scră lagă în Ucraina, din 24 februarie 2022, Turcia a blocat trecerea navelor de război rusești prin cele două strâmtori, împiedicând astfel Moscova să își consolideze flota în Marea Neagră. Mișcarea a fost crucială pentru apărarea Ucrainei și a demonstrat că Erdogan nu este dispus să lase Rusia să aibă control total asupra regiunii.
Iar pe lângă toate acestea, Turcia sprijină militar Ucraina, mai ales prin livrarea de drone Bayraktar TB2, care au devenit un simbol al rezistenței ucrainene, având un rol esențial în primele luni ale războiului lui Putin. Dronele au fost produse de compania al cărei CEO este ginerele lui Erdogan. Iar cooperarea asta militară între Ankara și Kiev nu a început din februarie 2022. Ea are ramificații încă din 2021, când Turcia și Ucraina au semnat mai multe contracte pentru producția de drone și alte echipamente militare.
Foto: navalnews.com
Obstacolul principal: Erdogan face afaceri cu Putin
Dacă Franța și Marea Britanie vor să transforme Turcia într-un aliat strategic fidel, trebuie să găsească o modalitate prin care Ankara să fie mai implicată la masa discuțiilor în Europa, fără să i se tansmită că există riscul să își piardă autonomia diplomatică, lucru la care Erdogan ține foarte mult.
Trebuie reținut și că Turcia este una dintre puținele țări NATO care nu a impus sancțiuni economice împotriva Rusiei după invazia Ucrainei. Ba mai mult, relația economică dintre Ankara și Moscova s-a întărit în ultimii ani pe mai multe sectoare.
Spre exemplu, Turcia depinde în mare măsură de energia rusească și a beneficiat de prețuri preferențiale la gazele rusești, iar Moscova a construit și finanțat centrala nucleară de la Akkuyu, un proiect de miliarde de dolari, care a generat dependență tehnologică pe termen lung. În plus, după sancțiunile occidentale, Rusia a redirecționat o parte din exporturile sale prin Turcia, fapt care a transformat Ankara într-un hub economic crucial pentru Moscova.
Foto: Sergei Guneyev/AFP/Pool/Getty Images
Prin urmare, Turcia s-a bazat pe relația economică cu Rusia din mai multe motive:
Energie: Aproximativ 45% din importurile de gaz ale Turciei provin din Rusia.
Turism: Rusia este una dintre principalele surse de turiști pentru economia turcă.
Exporturi: Turcia a devenit un hub pentru produsele occidentale care ajung indirect în Rusia, ocolind sancțiunile.
Ținând cont de toate aceste lucruri, vine întrebarea de 1.000 de puncte: Ce ar putea face Macron și Starmer pentru a-l aduce pe Erdogan mai aproape de Europa?
Ce pune Europa pe masa lui Erdogan?
Păi, în primul rând, ar trebui să i se pună pe masă niște oferte concrete de business care să-i sugereze lui Erdogan că țara sa are de câștigat dacă își reduce dependența economică de Rusia. Cu alte cuvinte, Franța și UK ar trebui să-i ofere Turciei alternative energetice precum gazele din Azerbaidjan sau energia nucleară franceză.
Iar pulsarea ar trebui să vină tot pe componenta economică. Mai concret spus, ar trebui ca europenii să integreze Turcia în lanțurile de aprovizionare pentru a o ajuta să-și consolideze capitalul.
Economia Turciei este într-o situație dificilă, iar Erdogan are nevoie de investiții externe pentru a menține stabilitatea. Așa că un pachet economic UE-Turcia, similar cu cel acordat Ucrainei, dar la o scară mult mai mică, însă suficient de rezonabilă încât să nu pună presiune pe resursele de la Bruxelles (la care ar contribui în acest caz și britanicii), ar putea convinge Ankara să își reducă relațiile economice cu Rusia.
Dacă Macron și Starmer vor să aducă Turcia mai aproape de Europa și să o transforme într-un pilon al securității europene, ei bine, cei doi nu au decât să creeze o relație comercială mai strânsă între Turcia și UE, fără să redeschidă problema aderării. Mai mult, ar trebui să-l implice pe Erdogan în crearea inițiativei de apărare comună la nivel european, iar o idee în acest sens ar fi crearea unei inițiative de securitate în Marea Neagră, condusă de Turcia, Franța și Marea Britanie, care să întărească apărarea Ucrainei și să limiteze expansiunea rusă.
Și semnale sunt că se dorește acest lucru, având în vedere că Erdogan a vorbit recent despre puterea militară a Turciei și despre potențialul său de a consolida securitatea Europei, afirmând că ambiția de lungă durată a țării de a adera la Uniunea Europeană este în beneficiul tuturor părților.
Turcia este oficial stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană din 1999, dar negocierile sunt blocate din 2016 din cauza deteriorării relațiilor UE-Turcia, mai ales pe teme precum statul de drept și libertățile fundamentale.
Foto: europarl.europa.eu
Turcii vor în UE, dar cel mai oportun pentru europeni ar fi să se creeze un parteneriat economic și de securitate special între Turcia și UE, care să includă, spre exemplu, acces mai larg la piața europeană (prin extinderea Uniunii Vamale UE-Turcia), dezvoltarea de proiecte comune de infrastructură și energie (pentru a reduce dependența Turciei de Rusia și China) și integrarea Turciei în programe europene precum PESCO (Permanent Structured Cooperation) și Fondul European de Apărare.
Problema e că relațiile tensionate dintre Turcia și Grecia și Cipru ar complica cooperarea, dat fiind că PESCO presupune unanimitate.
PESCO e mecanismul UE pentru cooperare în domeniul apărării, lansat în 2017, care permite statelor membre să colaboreze mai strâns în dezvoltarea capacităților militare și în desfășurarea de operațiuni comune.
Există deja voci în plan european care spun că ar fi oportună și o inițiativă de securitate euro-turcă, care să fie complementară NATO, dar orientată spre stabilitatea Balcanilor (unde Rusia încearcă să destabilizeze Bosnia, Serbia și Kosovo) și securitatea Mediteranei de Est (unde Franța și Turcia au avut conflicte în trecut).
Macron vs. Erdogan
În 2020, Erdogan l-a atacat public pe Macron, spunând că are nevoie de „un control psihiatric” după ce liderul francez a apărat dreptul de a publica caricaturi cu Mahomed în urma atacului terorist de la Charlie Hebdo. Macron a răspuns criticând politica lui Erdogan față de islamismul radical, acuzând Turcia că alimentează extremismul în Europa.
Foto: Murad Sezer/Reuters
În plus, Erdogan a amenințat că va suspenda relațiile diplomatice cu Franța după ce Parisul a recunoscut oficial genocidul armean din 1915. Deci, relația dintre cei doi e sensibilă, însă criză geopolitică care traversează acum lumea occidentală indică faptul că relațiile personale nu pot sta în calea intereselor strategice, iar un compromis pragmatic între cei doi lideri este esențial dacă vor să colaboreze pentru a contracara Rusia și a stabiliza Europa.
După cum îmi spunea mize zilele trecute un amic cu care discut adesea geopolitică, în fața unei amenințări comune (expansionismul rusesc sub Putin și dezangajarea SUA din Europa sub Trump), Franța și Turcia nu își mai permit să fie țări rivale, ci trebuie să găsească un teren comun de cooperare, chiar dacă la acest moment e fragil.
Foto: KENT NISHIMURA/GETTY IMAGES
În altă ordine de idei, Europa trebuie să fie dispusă să ofere Turciei beneficii economice și strategice CLARE pentru a o atrage mai aproape de ea și a suplini puterea americanilor. Iar dacă Franța și Marea Britanie pot oferi alternative atractive lui Erodogan, atunci președintele turc ar putea reevalua imaginea de ansamblu și ar puea fi mai dispus să încline mai mult spre Vest decât spre Est. Însă nu trebuie să ne facem iluzii. Erdogan e un negociator dur și cel mai probabil va cere mai multe beneficii economice și o mai mare influență în NATO/la nivel european în schimbul cooperării.
Și chiar dacă s-ar bate palma, Erdogan va menține legături cu Putin pentru a-și păstra avantajul diplomatic în caz că se strică relația cu Europa. Iar într-un astfel de scenariu, Franța, Marea Britanie și restul Europei ar trebui să accepte că Turcia nu va adopta o poziție 100% anti-Rusia, dar poate limita influența Moscovei pe mai multe direcții. Iar acest lucru ar fi un câștig pentru Europa!