Lumea cu susu-n jos
Lumea occidentală trece printr-o perioadă de răsturnare a valorilor care au definit-o timp de decenii, iar dacă nu regăsim calea către dialog, educație și binele comun, riscăm un viitor sumbru.
Întâmplarea cu stâlpul de la Piața Unirii din București, repus pe poziție cu susu-n jos, nu este o excepție.
Foto: Reddit/ zeeko21 via B365.ro
De fapt, confirmă noul trend internațional care se manifestă tot mai accentuat și în România: lumea s-a întors cu fundul în sus, iar regulile și principiile care au guvernat societatea occidentală după încheierea Războiului Rece par acum că nu mai sunt la modă. Iar asta se vede foarte bine prin ascensiunea extremelor de dreapta și de stânga în mai toată Europa, prin victoria lui Trump în alegerile din SUA și prin lipsa tot mai mare de toleranță și solidaritate din jurul nostru.
Oamenii aplaudă și apreciază tot mai mult ticăloșia, manifestarea urii față de cei pe care nu îi înțeleg, discursurile violente și pe liderii care le spun că rezolvă problemele prin soluții simpliste, chiar dacă-i mint.
Extremiștii din societatea occidentală au prins teren în ultimii ani din trei motive:
Oamenii de la firul ierbii fără mari studii și vulnerabili, adică cei care duc grija zilei de mâine, au fost ignorați ani la rând de elite și în momentul în care au văzut că cineva vorbește despre nevoile lor și, practic, întoarce atenția spre ei, s-au aruncat cu totul în brațele acelui personaj, chiar dacă acela era sincer sau nu.
Rețele sociale au creat camere cu ecou unde se rostogolesc aceleași păreri, iar algoritmii au îndepărtat și mai mult oamenii cu păreri diferite. Pe scurt, modul de business al rețelelor sociale a distrus dialogul dintre grupurile sociale care nu se înțelegeau, dar măcar se ascultau. Acum nu prea mai există dialog în online. Progresiștii vorbesc doar cu progresiștii, conservatorii vorbesc doar cu conservatorii, iar moderații au devenit extrem de irelevanți, pentru că discursul lor nu polarizează și scoate omul de pe platformă. Concret, atunci când ai bun-simt și argumente prin care vrei să arăți realitatea și să îndemni la dialog, plictisești oamenii. Iar algoritmii din social media vor scandal, vor ca oamenii să fie atenți la conflict și să se implice în el cu like, comentariu sau shere. Odată ce ești implicat în conflict, rămâi pe platformă, adică manifești atenție. Iar asta se traduce în bani pentru big tech. Din toată această schemă câștigă și extremiștii, cei care polarizează. Lor le crește audiența și sunt ajutați de algoritm să-și facă mesajul popular prin viralizarea lui.
Mulți dintre oameni au început în ultimii ani să se extremizeze din cauza multiplelor crize internaționale care le-au îngreunat traiul. Așa au ajuns să manifeste un comportament egoist, care se traduce prin faptul că sunt atenți doar la nevoile lor și la propriul interes și nu își mai pun deloc întrebări despre cum pot să-l ajute pe cel/cea sau cei de lângă ei. Ironia face ca mulți dintre oamenii ăștia să se declare și bisericoși, deși au uitat de propovăduirea lui Isus privind grija pentru aproapele tău. Cum arată oamenii ăștia? Păi sunt exact ca migranții care au ajuns în SUA, au devenit cetățeni americani, ulterior au ajuns să le meargă bine și au votat pentru un președinte care a avut un discurs împotriva migrației. De ce? Pentru că nu vor să vină nimeni să le ia locul. Oamenii ăștia sunt peste tot în jurul nostru, de la cei care nu vor să te ajute cu un sfat pentru că le e teamă că o să prinzi un job mai tare decât al lor până la cei care îi înjură pe livratorii de mâncare din Asia, spunând despre aceștia că au venit să ia românilor locurile de muncă.
Cu alte cuvinte, lumea s-a întors cu fundul în sus.
Nu se mai aplaudă din convingere democrația și principiile sale. Multora li se pare că a fost o etapă pe care au trecut-o. Mulți vor doar lumea în care ei au mai multe drepturi și privilegii decât restul. Și foarte puține obligații.
Nu se mai vrea să fie cercetat adevărul. Mulți vor să-și creeze propriul adevăr din minciună, care să le satisfacă interesele și care să-i ajute să devină mai vocali.
Nu se mai dorește unitate. Mulți vor doar să fie cei care conduc un grup, chiar dacă nu-i califică nimic pentru a ajunge lideri.
Nu se mai dorește pace cu adevărat, adică să se creeze baza pentru dezvoltarea ulterioară a lucrurilor. Mulți vor doar o pace care să se plieze pe agenda lor și a celor care le manipulează modul în care gândesc.
Nu se mai dorește prosperitate pentru tot mai mulți în ideea că un popor devine mai puternic atunci când le merge bine multora. Prosperitatea e dorită cu totul doar unii. Iar această avaritate e generată de ideea că cel care are prosperitate poate să-i controleze pe cei care tânjesc după ea.
Nu se mai dorește educație, căci ea generează gândire critică. Se doresc cât mai mulți cetățeni apți doar să execute ordine pentru a crește puterea și averea unora, foarte puțini.
Deși e mai generală această postare și unii mă pot acuza că am expus niște clișee, așa cred că arată lumea occidentală astăzi. Așa o observ în jurul meu. Și recunosc că mă îngrijorează tot mai mult. Iar mulți dintre cei care militează astăzi doar pentru propriul interes nu-și dau seama că își distrug și ei viitorul, fiindcă o lume în care supraviețuiesc doar cei care vor să-i distrugă sau subjuge pe cei care nu au convingeri asemenea lor este o lume condamnată irevocabil la implozie. De aceea e nevoie în continuare de democrație, când devine tot mai la modă să te uiți spre regimuri autocratice. E nevoie și de oameni care să aibă în vedere binele comun. Doar așa ne putem salva ca specie, dacă chiar ne dorim acest lucru pentru noi și cei care vin după noi.
.