Diplomația forței: noua regulă de joc în lumea lui Trump. SUA se retrage din Acordul Climatic
Trump impune un nou stil în relațiile internaționale, bazat pe forță și decizii ferme. Europa are de ales între a se adapta sau a crea propriul cadru strategic.
Odată cu reînvestirea lui Donald Trump, lumea a intrat într-o epocă a smardoilor, nu a diplomaților. Asta trebuie să înțelegem după prima zi din noul mandat al lui Trump. Cine crede altceva și nu înțelege cum se joacă cărțile, ei bine, și-o va lua tare de tot pe cocoașă și va avea parte de mari dezamăgiri.
Foto: Jim Lo Scalzo/Bloomberg
Acum să ne uităm la elefantul din cameră: dacă era deștept până la capăt, Trump acționa într-un mod mai puțin extremist și nu semna luni un ordin executiv de retragere a Statelor Unite din Acordul de la Paris, pactul gestionat de ONU și semnat în 2015 de aproape toate națiunile, prin care acestea se angajează să combată împreună efectele dezastruoase ale schimbărilor climatice, care, by the way, nu țin cont de ideologie, bogăție, gen, naționalitate ori poziționare geografică.
Ok. Și acum să explicăm situația:
Prin retragerea semnată de Trump, Statele Unite se alătură unor grup foarte mic de state (Iran, Libia și Yemen) care nu sunt parte a acestui acord climatic, în baza căruia națiunile lucrează, cel puțin teoretic, pentru a menține încălzirea globală sub nivelurile care ar putea duce la catastrofă de mediu generalizată pe tot mapamondul. Și nu suntem departe de acel moment, dacă ne uităm la cât de mult s-au intensificat fenomenele meteo extreme pe tot globul.
Bine, acum nici să nu ne arătăm extrem de șocați de mișcarea lui Trump, căci a promis că va acest acest lucru, așa cum a făcut și în primul mandat.
Sub administrația Biden, SUA s-au angajat să respecte obiectivul voluntar de a reduce emisiile la nivelul întregii economii cu 61% până la 66% sub nivelul din 2005 până în 2035, așa cum indică publicația americană Axios.
Înainte de a semna ordinul de retragere, Trump a descris mișcarea sa și alte acțiuni în domeniul energiei drept o modalitate de a pune capăt „extremismului climatic” al administrației Biden.
De reținut că Acordul de la Paris nu obligă țările să își reducă emisiile, ci acționează prin intermediul presiunii internaționale reciproce și al legislației interne a țărilor pentru a le încuraja să stabilească obiective ambițioase de reducere a emisiilor.
Acestea fiind spuse, dragi prieteni, ne putem întreba acum oare ce efect general vine la pachet cu retragerea SUA din Acordul de la Paris? Păi Statele Unite sunt al doilea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră la nivel mondial și cel mai mare producător de petrol și gaze naturale din lume, iar prin mișcarea pe care o face președintele Trump se creează o gaură majoră în baza eforturilor internaționale de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Oamenii de știință, activiștii climatici și oficialii democrați au atacat decizia lui Trump și au catalogat-o drept o măsură care nu face decât să adâncească criza climatică și care se întoarce tocmai împotriva lucrătorilor americani.
Împreună cu celelalte măsuri luate luni de Trump în domeniul energiei, retragerea din acordul de la Paris, scrie New York Times, semnalează hotărârea noii administrații americane de a dubla extracția și producția de combustibili fosili și de a se îndepărta de tehnologiile energetice curate, precum vehiculele electrice și turbinele eoliene generatoare de energie.
Trump putea juca acest moment mult mai inteligent și putea să câștige pe trei fronturi.
Frontul 1: Europa, după cum știm, încearcă să își reducă dependența de gazul rusesc, iar SUA pot deveni principalul furnizor al partenerilor de peste atlantic. De altfel, în decembrie, cât timp se făcea tranziția la Washington, Donald Trump amenința UE, spunându-i în mod direct să cumpere cantități „pe scară largă” de petrol și gaze naturale din SUA, în caz contrar blocul european se va confrunta cu taxele vamale.
Mesajul s-a auzit, pentru că Ursula Von der Leyen i-a propus lui Trump ca UE să înlocuiască gazul lichefiat rusesc cu cel american. Momentan, însă, gazele naturale lichefiate (GNL) importate de UE din SUA sunt aduse pe contient cu nave transportatoare de gaz, iar procesul acesta e mai costisitor decât gazele naturale transportate prin conductele existente.
Administrația Trump ar fi putut juca tot contextul mai inteligent, știind ce nevoi au europenii și exploatând cererea europeană de GNL ca pârghie geopolitică și economică. În schimb, retragerea din acordul climatic îi oferă doar un câștig pe termen scurt lui Trump în ceea ce privește dereglementarea și susținerea industriei interne, dar slăbește poziția SUA în negocierile pe termen lung cu UE.
Frontul 2: Pentru cine nu știe, Statele Unite sunt cel mai mare producător de petrol din lume, iar Trump a dat semnalul clar că se va fora și mai mult, stimulând producția de petrol și gaze. „Drill, baby, drill”. Ei bine, strategia de inundare a pieței globale cu petrol american pentru a scădea prețurile este o tactică pe care Trump a mai folosit-o și are un potențial mare de a pune presiune pe Rusia, mai ales că Trump urmează să poarte negocieri cu Putin în ceea ce privește războiul din Ucraina și posibil împărțirea sferelor de influență politică în Orientul Mijlociu și zona arctică.
Numai că, Trump, prin inundarea pieței globale cu petrol american, poate să producă pagube unor aliați precum Arabia Saudită sau alte state producătoare de petrol, ceea ce ar putea genera tensiuni în cadrul aliaților americani din Orientul Mijlociu. Și unde se vor duce saudiții și restul când se vor supăra pe Trump? Spre Putin, evident!
Ce nu a înțeles Donald Trump? Că dacă SUA ar fi rămas în Acordul de la Paris, ar fi putut implementa strategia de inundare a pieței globale cu petrol american într-un mod mai subtil, fără să provoace o reacție negativă globală, mai ales din partea aliaților internaționali. Cu alte cuvinte, Trump ar fi putut folosi petrolul ca armă politică și leverage în negocierile politice externe fără să-și saboteze credibilitatea internațională.
Așa ajungem și la Frontul 3: Trump, dacă păstra SUA în acord, chiar și numai în mod formal, ar fi neutralizat o mare parte din criticile interne și externe, în timp ce ar fi continuat să își promoveze politica energetică. Dar ales să joace dur și în baza unor rațiuni electorale, căci ieșirea din acordul climatic a oferit satisfacție pentru baza sa electorală MAGA.
Ar fi fost o mișcare mult mai inteligentă din partea lui Trump dacă ar fi rămas SUA în acord. El ar fi putut să-și vadă de agenda sa economică în paralel, dar fără tămbălău prea mare.
Între timp, Ursula von der Leyen a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos că Europa se confruntă cu o competiție geostrategică tot mai dură și trebuie să acționeze rapid și unitar pentru a evita o cursă globală către declin economic și de influență.
Președinta Comisiei Europene a subliniat importanța colaborării atât cu aliații tradiționali, cât și cu alte state care au interese comune cu UE, indicând deschiderea Europei către relații constructive, inclusiv cu economii majore precum China și India. Ea a mai precizat că valorile europene vor rămâne neschimbate, dar abordarea trebuie să fie mai flexibilă și pragmatică în acest nou context global.
În ceea ce privește schimbările climatice, ea a reafirmat că Acordul de la Paris rămâne cea mai bună soluție pentru întreaga omenire și a promis că Europa își va menține cursul spre protejarea mediului. Mesajul ei a fost un răspuns clar la decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din acord, subliniind că UE va continua să colaboreze cu toate națiunile dispuse să lupte împotriva schimbărilor climatice.
Ce trebuie să înțelegem din mesajul Ursulei? Că, deși nu exclude SUA ca partener strategic, tonul ei sugerează că UE este pregătită să colaboreze cu alți parteneri, inclusiv China, pentru a-și atinge obiectivele economice și climatice. Iar ăsta e semnalul clar că Europa e dispusă să își diversifice parteneriatele pentru a nu depinde exclusiv de SUA, mai ales dacă administrația Trump adoptă politici contrare nevoilor și intereselor Europei.
Trump începe acum să stabilească drept regulă de joc „diplomația forței”. Rămâne de văzut dacă Europa va adera la regulile sale sau dacă va stabili un alt cadru de abordare a problemelor internaționale și a relației transatlantice. Cert este că începe o lume nouă, în care nu se mai joacă la offside, ci direct la rupere, fără frică de cartonașul roșu.