De la nostalgici la oportuniști: Cele patru mari categorii din care e format electoratul lui Călin Georgescu și al polului așa-zis suveranist
Într-o Românie afectată tot mai mult de lipsa gândirii critice și de criza încrederii în instituții, mesajele simpliste și populiste ale lui Călin Georgescu captează atenția și încrederea oamenilor.
Ok, haideți să fim puțin atenți la minge și să nu ne lăsăm furați de declarațiile aberante ale lui Călin Georgescu.
Foto: Explicativ
Prin ceea ce spune, exponentul cel mai clar al putinismului în spațiul public românesc nu face decât să-și țină în viață baza de votanți: unii lipsiți total de gândire critică, alții supărați pe guvernanți și afectați de criza costului vieții, iar alții care sunt doar niște ticăloși oportuniști, care vor să profite de pe urma acestui val.
Mai e și a patra categorie, cea a bătuților în cap, adică persoane care cred și promovează conspirații, care mult timp au fost luate în derâdere și care acum observă că, pentru prima dată în viața lor, la mesajul pe care îl livrează aderă și alții. Că sunt tot la fel ca ei sau din celelalte trei categorii, nici nu mai contează. Pentru acest tip de georgiști contează doar faptul că un grup le validează gândurile, chiar dacă ele sunt formate din dezinformarea creată prin rețelele de propagandă ruse.
Călin Georgescu a spus public că raportul de condamnare a regimului comunist, în mandatul lui Traian Băsescu, a fost un moment rușinos. De ce livrează acest mesaj, pe lângă cel referitor la glie, neam românesc și cooperative? Pentru că vrea să stârnească emoțiile oamenilor și să aprindă în ei nostalgia.
Pentru unii, care în 2025 resimt frustrări în contextul actual al capitalismului, trecutul comunist poate trezi sentimente de stabilitate sau siguranță. Iar acești oameni, în momentul în care îl aud pe Georgescu, au aproape un orgasm emoțional și se gândesc ce bine le era lor, în plan personal, înainte de ’89, când probabil erau mai tineri și știau să se descurce în pătrățica impusă de partidul-stat. Pe principiul „pușca și cureaua lată”, dar lată atât cât voia Securitatea.
De asemenea, Călin Georgescu exploatează nemulțumirile oamenilor prin intervențiile constante la instituții media de propagandă precum Realitatea Plus, Metropola TV ori Gândul. Retorica anti-sistem pe care o livrează acest candidat susținut de o groază de rezerviști ai sistemului, iubitori de Rusia și Putin, și criticile la adresa instituțiilor românești și europene sunt menite să manipuleze publicul gură-cască, dezamăgit de situația politică, economică și socială actuală.
Ce a înțeles bine Georgescu din tot acest joc al manipulării poporului? Că oamenii caută adesea răspunsuri simple la probleme complexe, iar liderii care oferă astfel de răspunsuri pot deveni populari și chiar pot ajunge la putere. Nu a inventat Kremlin Georgescu roata. Așa a câștigat și Trump un nou mandat, așa a ieșit și UK din UE, așa a reușit și extrema dreaptă să se impună din nou ca o mare forță politică în plan european.
Scurt pe doi, ca în tenis, rețelele de propagandă rusă au observat vulnerabilitățile societății occidentale și au început să le exploateze pentru a distruge din interior democrația, pe principiul CALULUI TROIAN. La noi, în România, marea vulnerabilitate pe care o avem e cea legată de lipsa de educație de masă, dar mai ales cea media și online.
Iar rușii s-au prins că pot să-și împingă marionete spre vârful statului cu sprijinul unei părți din popor, pentru că mulți dintre oameni nu au exercițiul de a analiza informațiile din mai multe surse și/sau preferă explicații directe și categorice, iar acestea, de regulă, pot fi mai ușor de manipulat.
În acest caz, un discurs simplist și ferm precum are Georgescu poate părea convingător, pentru că nu oferă jumătăți de adevăr sau minciună. La el, gogoașa e totală. Individul lasă de înțeles că operează doar cu certitudini, abordare extrem de periculoasă pentru democrație și națiune.
De ce? Pentru că elimină nuanțele și manipulează emoțiile. Concret, retorica lui se bazează în mare parte pe exploatarea fricilor și frustrărilor, iar acest tip de discurs încurajează reacțiile emoționale în rândul audienței, nu gândirea critică. Iar asta duce la o consecință directă și dură: publicul devine mai vulnerabil la dezinformare și populism.
Cu alte cuvinte, Călin Georgescu nu face decât să confirme nemulțumirile, fricile și prejudecățile multor români ca să-și consolideze baza de susținători. Iar mulți dintre cei care stau pe TikTok sau în fața televizoarelor încep să-l aplaude tocmai pentru că le confirmă opiniile, chiar dacă ele nu sunt susținute de fapte și par să se nască la intersecția între oroare și ridicol, așa cum indică scriitorul Radu Vancu.
Deci, ca să rezumăm, electoratul lui Călin Georgescu și al polului așa-zis suveranist (AUR/POT/SOS) e format din patru mari categorii: oamenii care nu au gândire critică (adică cei care adoptă necritic orice mesaj simplu și aparent clar), oamenii nemulțumiți de criza sau crizele actuale (adică cei afectați de contextul socio-economic și care caută întotdeauna un vinovat pentru asta), oamenii oportuniști (adică cei care capitalizează pe valul de popularitate pentru interese personale) și conspiraționiștii (adică oamenii care se regăsesc în teoriile conspirației și își validează pozițiile prin mesajele lui Georgescu și ale politicienilor și liderilor de opinie care se declară „suveraniști”).
Ei bine, dacă punem lupa cu atenție pe acești oameni și coborâm puțin la firul ierbii, printre georgiști, simioniști și șoșocari, o să descoperim că aceste patru categorii ar putea avea și subcategorii. Iar printre acestea se poate distinge foarte ușor, la o discuție la Mega sau la biserica din sat ori în tramvai, oamenii care au dezvoltat aproape un „romantism” anti-occidental și oamenii care sunt, în același timp, și naționaliști, dar și confuzi.
Dacă a doua subcategorie e formată din cetățeni de bună-credință, dar care confundă valorile naționale cu propaganda izolaționistă, fără să realizeze că promovează, de fapt, interese contrare, prima subcategorie e formată din oameni care privesc Occidentul cu neîncredere și manifestă nostalgie pentru trecutul comunist. De ce sunt aceștia aproape romantici în ceea ce privește percepția lor? Pentru că și-au construit în cap o imagine, să zicem, idilică a trecutului și ignoră orice argument care indică complexitatea și dificultățile reale ale epocii care a ținut România într-un lagăr sovietic timp de aproape jumătate de secol.
La acești oameni, adică la nostalgicii pe care îi manipulează Georgescu cu mesaje despre trecutul glorios al neamului la fiecare apariție, nu funcționează rațiunea. Acțiunile lor, mai ales votul și ieșitul la protest, au la bază sentimente care sunt ghidate mai degrabă de emoție și idealuri decât de o analiză realistă sau informată a situației actuale sau a celei din trecutul ceaușist.
Genul ăsta de persoane, am văzut în discuțiile față în față pe care le-am avut cu ei în ultimul timp, pot fi manipulați extrem de ușor de rețelele de propagandă ale Kremlinului prin idei precum faptul că integrarea în structuri internaționale ca UE și NATO „ne-a luat totul și am devenit o colonie” și că un model autoritar și „patriotic”, similar celui promovat de Rusia, ar fi soluția.
Cu cine trebuie să vorbim? Nu cu oportuniștii și conspiraționiștii, desigur, ci cu cei fără gândire critică, cu cei supărați pe guvernare, cu cei confuzi și cu cei nostalgici după comunism.
De ce trebuie să vorbim cu ei? Pentru că oamenii ăștia pot fi întorși din drum și aduși pe calea cea bună, dar misiunea asta vine la pachet cu multă muncă și necesită ore de dezbatere, răbdare și nervi de oțel. Oamenii ăștia au temerea că își vor pierde identitatea pentru că nu înțeleg întru totul lumea din jurul lor. Și nici nu le-o explică sincer cineva, iar cei care o fac nu au interesul să le arate imaginea de ansamblu, ci doar bucățica din poveste care le favorizează lor interesele. Asta fac toți idioții utili ai propagandei ruse care promovează în spațiul public românesc viziuni anti-occidentale.
Oamenilor ăstora, adică geogiștilor care pot fi întorși din drum, trebuie să li se explice că valorile și tradițiile românești NU SUNT subminate de influențele externe, în special din Occident, și că globalizarea NU ESTE o amenințare, ci o MARE oportunitate pentru România.
Oamenilor ăstora trebuie să li se spună că „reîntoarcerea la rădăcini” și „recâștigarea independenței” de sub influența străină sunt doar lozinci care nu au în vedere interesul național, care ține de prosperitate și că o țară izolată în plan internațional nu poate să fie prosperă (a se vedea cazul Coreei de Nord).
Firește, am ajuns în acest punct critic al democrației postdecembriste pentru că am avut și avem o clasă politică dominată de corupție și proastă administrare a treburilor țării. Așa s-a realizat cadrul perfect pentru normalizarea discursului extremist, fapt care a venit în urma creării unor valuri succesive de nemulțumiri în rândul poporului (Colectiv, OUG 13, pensiile speciale, socialism de caviar, liberalism cu trese și de unitate, userisme, implicarea serviciilor în afaceri etc.).
Iar odată cu această normalizare a ideilor periculoase și radicale, crescute sub lumina diafană a guvernărilor din ultimele trei decenii, au fost legitimați și liderii care le promovează, precum Călin Georgescu, George Simion sau Diana Șoșoacă.
Ce trebuie să înțeleagă PSD, PNL, UDMR și USR + restul actorilor politici rămași relevanți pe scena politică și care se poziționează drept independenți (adică Nicușor Dan)? Că e momentul să schimbe abordarea, adică să nu mai permită apariția unei atmosfere ambigue în societate, care nu face decât să permită vocilor cu discurs extremist să prindă contur, pe fondul nemulțumirilor și al confuziilor.
Politicienii de la putere și din opoziția pro-occidentală trebuie să înțeleagă, în ceasul al doisprezecelea, că trebuie să fie capabili să răspundă mai clar, eficient și transparent la nevoile cetățenilor, altfel oamenii vor întoarce capul către cei care vorbesc despre soluții simple la probleme complicate. De ce se ajunge aici?
Tocmai pentru că mulți dintre cetățeni observă că cei care au ajuns la putere nu își asumă problemele și/sau greșelile și nici nu le corectează. Iar oamenii, dezamăgiți până la ultimul fir de păr din cap, ajung să nu mai facă diferența între soluțiile realiste și cele periculoase. Și se aruncă în brațele primului populist care se recomandă „salvator”, chiar dacă mai târziu ajung să afle că acesta este, de fapt, un „abuzator”.