De ce este strategia Rusiei în Marea Neagră esențială pentru supraviețuirea politică a lui Putin
Pentru Rusia, Marea Neagră este cheia influenței sale regionale și globale. NATO, UE și Turcia joacă un rol crucial în securizarea regiunii, dar viitorul depinde de rezistența Ucrainei și de SUA.
Marea Neagră este un element central în ambițiile geopolitice ale Rusiei lui Putin, iar controlul asupra acesteia va fi decisiv în conturarea balanței de putere în secolul XXI, precizează într-un video explicativ pentru CNN profesorul și cercetătorul Neil Melvin de la The Royal United Services Institute (RUSI).
Foto: captură CNN.com
Din perspectiva Moscovei, regiunea Mării Negre este deosebit de strategică, deoarece leagă trei zone de securitate majore:
nordul - unde se află Rusia și stepele eurasiatice;
sudul - dominat de Turcia și regiunea mediteraneană;
vestul - unde se află Europa și Balcanii.
În perioada sovietică, spune Melvin, Marea Neagră era supranumită „Lacul Sovietic” pentru că URSS controla aproape întreaga coastă, iar Turcia rămânea singurul stat NATO din zonă. Ei bine, hegemonia asta i-a permis Rusiei să proiecteze influența militară și economică în estul Mediteranei și până în Orientul Mijlociu.
Video: CNN.com
Numai că prăbușirea Uniunii Sovietice a dus la o fragmentare regională bine cunosută, iar noile alianțe create în anii ‘90 și 2000 au schimbat echilibrul de putere în zonă, unul care nu mai era controlat de Kremlin.
Neil Melvin ține să aducă și țara noastră în discuție, căci nu putem să vărbim de Marea Neagră fără România, subliniind cea de-a doua mare extindere a NATO după Războiul Rece, cea din 29 martie 2004, când alături de România și Bulgaria au mai aderat alte cinci state din Europa de Est: Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.
Profesorul Neil Melvin ține să noteze că sub conducerea lui Putin, Rusia a urmărit recâștigarea controlului strategic asupra regiunii Mării Negre, considerând acest lucru esențial pentru statutul său de mare putere globală.
Iar prima etapă a fost intervenția din 2008 în Georgia, unde Rusia a ocupat regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, întărindu-și poziția pe coasta Mării Negre.
Apoi strategiea s-a extins în 2014, când Moscova a anexat ilegal Crimeea și a susținut insurgențele separatiste din estul Ucrainei.
Ulterior, invazia pe scară largă a Ucrainei din 24 februarie 2022 a fost un pas suplimentar în această strategie, prin care Putin a încercat să-și extindă controlul asupra sudului Ucrainei și să securizeze poziția Rusiei în Marea Neagră.
Însă răspunsul NATO a fost ferm în ultimii trei ani până la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Alianța și-a consolidat semnificativ prezența pe flancul estic și a primit alte două state în club, Suedia și Finlanda. Iar acest lucru a redus capacitatea Rusiei de a opera în regiunea baltică, făcând din Marea Neagră un punct și mai critic pentru Moscova.
Foto: The Telegraph.co.uk
Pentru Putin, menținerea controlului asupra acestei regiuni nu este doar o chestiune militară, ci și una politică, de care depinde viitorul regimului său. Și sunt cel puțin trei aspecte în acest caz:
Marea Neagră e pentru Rusia lui Putin importantă din punct de vedere geopolitic și militar. De ce? Pentru că este un punct crucial pentru proiecția puterii ruse în sudul Europei, Orientul Mijlociu și Mediterana de Est, așa cum se deduce și din video-ul de mai sus. Iar dacă Rusia își pierde influența aici, își va reduce drastic capacitatea de a influența conflictele regionale și de a menține presiunea asupra statelor din Europa și asupra NATO (cu sau fără SUA lui Trump). În plus, pierderea Crimeei, spre exemplu, ar însemna pentru ruși pierderea bazei navale de la Sevastopol, ceea ce ar diminua semnificativ prezența militară rusă în regiunea Mării Negre.
Marea Neagră e pentru Rusia lui Putin importantă și din punct de vedere economic, căci oferă acces la rute comerciale. Mai concret spus, Marea Neagră este vitală pentru exporturile rusești de cereale, petrol și gaze, iar controlul acestei regiuni îi permite Moscovei să influențeze fluxurile comerciale și să pună presiune asupra Europei. Dacă Ucraina reușește să-și recâștige teritoriile și să își securizeze accesul la mare, ei bine, în acest ipotetic scenariu pozitiv, Rusia ar pierde un avantaj economic major care ar afecta regimul dictatorial de la Kremlin.
Pe de altă parte, infleuența rusă la Marea Neagră oferă și legitimitatea regimului în fața populației ruse. De ce? Pentru că Vladimir Putin și-a construit imaginea de lider puternic pe ideea refacerii „măreției” Rusiei și pe expansiunea teritorială. Iar o înfrângere în Marea Neagră, mai ales în Crimeea, ar fi percepută ca un eșec major și ar putea duce la o slăbire a sprijinului intern. Altfel spus, orice eșec al Rusiei lui Putin în Marea Neagră, nu doar în fața Ucrainei, ci și în fața Turciei, ar alimenta nemulțumirea elitelor de la Kremlin.
Foto: Council on Geostrategy; Center for European Policy Analysis; Flanders Marine Institute
Statele Unite au nevoie mai mult ca oricând de o strategie pentru Marea Neagră
Cercetătorul Arnold C. Dupuy amintea săptămâna trecută într-o analiză din Atlantic Council că în contextul negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina, administrația Trump a semnalat dorința de a normaliza relațiile cu Moscova prin intensificarea cooperării economice, ceea ce reprezintă o schimbare radicală față de politica anterioară a SUA din mandatul Biden.
Iar pe lângă încetarea rapidă a războiului, Washingtonul urmărește să convingă Europa să își asume mai multe responsabilități în domeniul securității și să atragă Rusia de partea sa în competiția geopolitică cu China. Printre inițiative se numără și un acord privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei în parteneriat cu SUA, ceea ce ar consolida legăturile economice dintre cele două țări, dar fără a oferi garanții clare de securitate, după cum mai evidențiază Dupuy.
Ei bine, această strategie nu este lipsită de riscuri, spune cercetătorul. De ce? Pentru că Rusia ar putea percepe deschiderea SUA drept un semn de slăbiciune și ar putea profita de situație pentru a obține avantaje strategice suplimentare. În plus, istoricul Rusiei privind respectarea acordurilor cu Ucraina este deficitar, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea oricărei înțelegeri care are la un cap al mesei Kremlinul.
Foto: Shutterstock via Delano Luxembourg
Și chiar dacă s-ar ajunge la un acord de încetare a focului, spune Arnold C. Dupuy, regiunea Mării Negre ar rămâne instabilă, iar Rusia ar putea folosi perioada de liniște pentru a-și reface forțele și a continua agresiunile sub alte forme, inclusiv prin război hibrid în țările europene din zonă (în România deja l-a încercat prin operațiunea Călin Georgescu) și presiuni asupra statelor vulnerabile precum Moldova și Georgia.
Pe lângă provocările rusești, Marea Neagră este un punct strategic esențial pentru comerțul global, având legături directe cu rute comerciale majore precum Canalul Suez și coridoarele energetice din Orientul Mijlociu. De aceea, Statele Unite nu își permit să ignore această regiune, spune Arnold C. Dupuy, riscând să fie nevoite să revină mai târziu în condiții mai puțin favorabile. În acest sens, Strategia pentru Marea Neagră, prevăzută în Actul Național de Apărare din 2024, pune accent pe coordonarea cu NATO și UE, consolidarea legăturilor economice și promovarea valorilor democratice.
Scrut pe doi, un plan strategic bine definit pentru Marea Neagră ar putea preveni noi acțiuni agresive ale Rusiei și ar crea oportunități economice pentru firmele americane. Asta trebuie să înțeleagă administrația Trump. Iar Dupuy sugerează că americanii se pot baza pe Turcia și România, care sunt parteneri-cheie ai SUA în regiune, datorită pozițiilor lor strategice și investițiilor în securitate precum baza NATO de la Mihail Kogălniceanu.
Având în vedere aceste realități, lui Trump trebuie să să i se aducă în vedere importanța Mării Negre nu doar pentru securitatea regională, ci și pentru interesele economice și geopolitice ale SUA. Iar această importanță trebuie să aibă la bază o strategie mai mare care să depășească simpla încheiere a războiului de agresiune rusesc din Ucraina. Dar cine să facă această strategie? Bucureștiul?
Cele două dileme ale UE privind Marea Neagră
Pe de altă parte, cercetătorul Koen Claessen a scris joia trecută în International Centre for Defence and Security (ICDS) că UE trebuie să adopte o abordare mai fermă și orientată spre securitate în Marea Neagră, mai ales pe măsură ce SUA își retrage influența în securitatea europeană. Totuși, acest lucru implică riscuri majore, căci regiunea este puternic militarizată și marcată de interese globale concurente. În plus, UE se confruntă cu dificultăți interne, inclusiv lipsa unui consens între statele membre și procese decizionale lente, lucru ce îngreunează o reacție rapidă la provocările din zona asta. Iar aceste aspecte sunt doar cele generale. Nu am intrat în detaliile alea de la firul ierbii, din statele ca România, care au deschidere la Marea Neagră.
Foto: europa.eu
Koen Claessen ține să mai precizeze că UE are în față, în ceea ce privește Marea Neagră, și dilema extinderii blocului comunitar. De ce? Pentru că integrarea rapidă a Ucrainei, Moldovei și altor state riverane Mării Negre ar putea consolida influența europeană și contracara expansiunea Rusiei. Numai că accelerarea procesului de aderare prezintă riscuri, cum ar fi instabilitatea economică, posibila regresie democratică a noilor membri și dificultăți în luarea deciziilor la nivelul UE, adică detalii care ar submina în acest moment UE din interior într-un moment în care are nevoie de unitate și de putere pentru a devenit un actor geopolitic cu o singură voce în plan internațional. Pare însă un film desprins din cele în care joacă Tom Cruise!
Rolul strategic al Turciei în Marea Neagră
Turcia joacă un rol esențial în Marea Neagră, datorită poziției sale geografice și controlului asupra Strâmtorilor Bosfor și Dardanele, reglementate prin Convenția de la Montreux (1936).
În urma invaziei rusești în Ucraina, din februarie 2022, Ankara a aplicat convenția și a închis strâmtorile pentru navele de război ale statelor beligerante, limitând astfel accesul Rusiei. Această măsură subliniază poziția Turciei ca actor echilibrat, care evită escaladarea, dar menține o influență decisivă în regiune.
Deși Turcia cooperează cu Rusia pentru a limita prezența forțelor navale non-litorale, această relație nu este o alianță, ci un parteneriat de conveniență, care îi permite Ankarei să își urmărească propriile interese strategice, scrie Maria Simeonova, șefa biroului din Sofia al Consiliului European pentru Relații Externe.
În paralel, Turcia a dezvoltat o relație strânsă cu Ucraina, oferindu-i sprijin militar prin dronele Bayraktar TB2, partajarea informațiilor de intelligence și exerciții comune. Totodată, Ankara a mediat Inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră în 2022, facilitând exporturile Ucrainei prin Bosfor, mai indică Maria Simeonova.
Imagine cu Forțele Navale Turce care trec prin Bosfor. Foto: Anadolu | Cemal Yurttas
Ea mai spune că, deși nu s-a aliniat sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei, Turcia continuă să colaboreze cu NATO, furnizând 67% din informațiile maritime din Marea Neagră. Iar această postură face din Ankara un actor indispensabil în orice strategie viitoare a UE privind regiunea, având capacitatea de a influența atât Rusia, cât și Occidentul fără a provoca un conflict direct.
Cercetătoarea bulgară preciează că Turcia și-a consolidat rolul de lider regional în Marea Neagră, colaborând cu România și Bulgaria pentru securizarea navigației. Și aici e amintită inițiativa MCM Black Sea din 2024, care are ca scop deminarea maritimă. Problema de fond e însă că Bulgaria și România rămân vulnerabile la războiul hibrid al Rusiei, care include dezinformarea și influențarea alegerilor, iar asta înseamnă că cele două state nu pot reprezenta pilonii principali ai strategiei europene la Marea Neagră. Prin urmare, o strategie dedicată a UE pentru Marea Neagră ar trebui să includă Turcia ca pilon principal, indică Maria Simeonova, datorită capacității lui Erdogan de a menține echilibrul regional și de a facilita stabilitatea pe termen lung în zonă.
Foto: ecfr.eu
Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) din Berlin a făcut marți, pe 18 martie, și un sumar despre cum ar putea arăta puntea dintre Europa și Turica la Marea Neagră:
Turcia și Rusia sunt puterile dominante în Marea Neagră. Ele mențin un echilibru delicat între concurență și cooperare, fiecare încercând să se stăpânească reciproc, dar și să evite declanșarea unui război.
Abordarea prudentă a Turciei față de Rusia a determinat-o să prioritizeze stabilitatea regională în detrimentul alinierii la politicile UE și NATO, tensionând relațiile cu Occidentul.
Pe măsură ce Europa se confruntă cu schimbarea politicilor SUA și cu provocarea de a stăpâni o Rusie post-război, o cooperare reînnoită cu Turcia este esențială, ir Marea Neagră ar putea fi primul pas.
NATO ar trebui să acorde prioritate miniparteneriatelor cu Ankara în Marea Neagră, folosind preferința Turciei pentru cooperarea regională cu România și Bulgaria în detrimentul angajamentelor de profil înalt cu aliații din afara coastelor.
Pentru a-și îmbunătăți relațiile cu Turcia, UE ar trebui să încurajeze colaborarea în domenii de interes reciproc, cum ar fi securitatea în Marea Neagră, stabilitatea în Caucaz și cooperarea în domeniul industriei de apărare.
O resetare pragmatică a relațiilor dintre Turcia și UE ar putea spori capacitatea fiecărei părți de a stăpâni Rusia, un obiectiv comun, și de a include Turcia în arhitectura de securitate europeană de după încheierea războiului rusesc de agresiune din Ucraina.
Superioritatea Ucrainei în Marea Neagră
Deși la începutul invaziei din 2022, Marina Ucraineană era mult inferioară celei ruse, aceasta a reușit să inverseze situația, forțând flota rusă să se retragă spre est, după cum notează Naval News. Atacurile cu rachete Neptune, Storm Shadow și ATACMS, alături de utilizarea dronelor navale (USV), au determinat Rusia să își mute navele din Sevastopol la Novorossiysk.
„Suntem aici pentru a opri Rusia să ia Marea Neagră”, spun militarii ucraineni, conform unui reportaj de zilele trecute de la The Guardian.
Foto: Alessio Mamo/The Observer
Această retragere a permis reluarea navigației comerciale din porturile ucrainene Odesa, Chornomorsk și Pivdennyi. În paralel, Ucraina desfășoară constant operațiuni pentru a doborî dronele rusești care atacă infrastructura sa civilă. Pe mare, patrulele ucrainene se confruntă zilnic cu roiuri de drone rusești trimise din Crimeea, reușind să doboare aproape jumătate dintre ele.
Comandantul marinei ucrainene, Oleksii Neizhpapa, a afirmat pentru The Guardian că Ucraina a „eliberat independent nord-vestul Mării Negre” și controlează în mare parte și Marea Azov, obiectivul strategic fiind asigurarea transportului de cereale prin coridorul maritim.
Deși Ucraina a demonstrat superioritate tehnologică în războiul naval, provocările rămân. Relațiile tensionate cu administrația Trump, care a redus sprijinul militar, ridică incertitudini despre viitorul conflictului. Neizhpapa consideră că Ucraina nu poate renunța la sprijinul occidental, întrucât este parte a unei lupte globale între democrații și regimuri autoritare.
Marinarii ucraineni, epuizați după trei ani de război, resping orice acord care ar implica cedarea teritoriilor ocupate Rusiei, fiind convinși că un astfel de compromis ar duce la un război civil intern. De asemenea, aceștia sunt perplecși de atitudinea prietenoasă a lui Trump față de Rusia, temându-se că o slăbire a sprijinului occidental ar permite Moscovei să își extindă agresiunea. „Rusia încearcă să ne omoare în fiecare zi. Este o luptă între bine și rău”, a declarat unul dintre ofițerii ucraineni, subliniind că speră ca lumea să înțeleagă miza acestui război și să continue să sprijine Ucraina.