Analiza alegerilor parlamentare, la rece, ca să înțelegem ceea ce tocmai ne-a lovit
România pe muchie de cuțit: alunecarea spre extrema dreaptă și testul suprem al democrației.
Analiza mea, la rece, după alegerile parlamentare, ca să înțelegem ceea ce tocmai ne-a lovit:
Foto: AEP via Europa Liberă România
Încep cu concluzia, ca să știți unde ne aflăm: România a alunecat în groapa extremei drepte, iar rezultatul de duminică nu reprezintă o victorie a partidelor pro-occidentale, ci o victorie a partidelor așa-zis suveraniste. De ce? Pentru că din cele 7 partide care au intrat în viitorul Parlament, trei sunt anti-UE și anti-NATO, adică antioccidentale. E vorba de AUR, POT și SOS. Ele au aduna împreună undeva la puțin peste 31% din voturile românilor în acest moment, dar pot ajunge chiar la 35% după procesul de redistribuire a mandatelor venite din procentele partidelor care nu au trecut pragul electoral.
Problema foarte mare polul acesta așa-zis suveranist are șansa foarte mare să crească și mai mult până la finalul lui 2025 și să ajungă la aproape 50% simpatie populară. De ce? Pentru că ne așteaptă un an extrem de complicat din punct de vedere economic și al securității naționale.
1) O intermediere a SUA condusă de Trump a unui eventual armistițiu între Ucraina și Rusia va genera consecințe directe și pentru România, dar și pentru întregul context geopolitic din Europa de Est. Iar dacă Trump îi satisface interesele lui Putin și va forța Ucraina să cedeze teritorii în schimbul unor garanții de securitate pe care cel mai probabil Kremlinul nu le va lua în seamă, cum nu a făcut nici nu celelalte, atunci polul așa-zis suveranist de la București, care e susținător al intereselor geopolitice ale Moscovei, va primi o mai mare consolidare politică și narativul fals cu care să defileze în fața electoratului: „Vedeți, v-am zis că noi vom face pace. Am făcut!”
2) Ne așteaptă un an economic extrem de dur, în care viitorul guvern al României va trebui să înceapă să repare toate măsurile fiscale populiste adoptate de guvernarea Ciolacu în anul electoral 2024 doar pentru a primi voturi. În plus, viitorul guvern va trebui să combată în mod eficient, nu doar declarativ, evaziunea fiscală și deficitul bugetar, să încearcă să gândească măsuri pentru a reduce inflația și să și continuie să modernizeze România, atât din punct de vedere al infrastructurii în mai multe domenii, cât și educațional. Cu alte cuvinte, România va trebui să se transforme într-un veritabil șantier pentru a repara cârpelile politice din ultimii ani și pentru construi ceea ce nu s-a făcut până acum, fiindcă mesajul poporului a fost clar: „vă mai alegem și de data asta doar pentru că alternativa e Rusia și nu o vrem”.
Dar contextul politic face cam imposibil acest lucru în acest moment, căci rezultatul acestor alegeri e mai mult o frână decât o accelerație pentru procesul de modernizare al țării, după cum atrage atenția și profesorul Iulian Fota. Iar acesta va fi încetinit pentru că Parlamentul ăsta fracturat va genera un lung șir de negocieri unde vor trebui armonizate pozițiile politice în scopul unui interes național mai mare.
Concret, cel mai probabil se va pune accentul pe conservarea realizărilor existente și prevenirea regresului economic și democratic, nu pe reforma structurală a statului care să privească creșterea industriei avansate, a infrastructurii și a educației, de exemplu, așa cum bine observă Radu Burnete.
În plus, să nu uităm că la partidele clasice (PSD și PNL) există o aripă care nu vrea pe deplin reformarea și modernizarea României, pentru că asta ar însemna că nu vor mai avea acces la privilegiile statului și banul public.
Așa că există marea posibilitatea ca viitorul guvern, cu un probabil Ilie Bolojan premier, să se trezească cu bețe-n roate chiar din interior, pentru că deranjează baroniada galbenă și roșie. Vom vedea măsura adevăratului lider Bolojan abia atunci. Până la acel moment rămâne doar o promisiune frumoasă de viitor care încă nu a trecut textul guvernării naționale într-un climat politic mai instabil ca niciodată.
În orice caz, misiunea după aceste alegeri e lupta împotriva extremismului și împotriva degradării instituțiilor statului, iar asta va limita orice formă de progres.
Prin urmare, 2025 va fi un an cu un guvern de sacrificiu, care va încasa toată furia populară a tuturor măsurilor de corecție economică. Și va fi greu, după rezultatul acestor alegeri, să se creeze o coaliție guvernamentală stabilă.
De ce? Pentru că stabilitatea ar însemna să ai la guvernare PSD-PNL-USR-UDMR, adică toate forțele prooccidentale asumate. Iar din moment ce toate se așează la aceeași masă, va începe procesul lor comun de erodare politică.
Iar opoziția politică din Parlamentul României va fi doar una antioccidentală și acest lucru va duce inevitabil la consolida simpatiei populare pentru așa-zisul pol suveranist, pentru că furia populară va crește după ce se vor probabil aplica taxe noi și după ce țara va deveni în mare parte un șantier pentru acoperirea găurilor în mai multe domenii.
Există și varianta în care PSD face un pas în spate și rămâne în opoziție, chiar dacă s-a clasat pe primul loc în aceste alegeri. De acolo ar putea crește din nou, lăsându-și dușmanii politici de la PNL și USR să deconteze guvernarea extrem de grea din 2025. În plus, dacă PSD va intra în opoziție va avea posibilitatea să defileze cu eticheta de a fi singura opoziție politică democratică din România.
Aceleași lucru se poate întâmpla și cu USR. Fie intră acum la guvernare și își va asuma cea mai mare grea moștenire politică din ultimii 35 de ani, fie rămâne în opoziție și critică un eventual guvern PSD-PNL-UDMR.
Iar cireașa după tortul de doliu al democrației românești ar putea să fie Călin Georgescu, care dacă ajunge președinte va deveni liderul polului așa-zis suveranist și singurul cu fora de a o împăca pe Diana Șoșoacă cu George Simion.
În acest moment mai avem o scară proptită de groapa în care am intrat și putem să urcăm încet pe ea ca să ieșim la suprafață. Dar cu un extremist la Palatul Cotroceni și cu un Parlament divizat, forțele așa-zis suverniste cu parfum de Moscova vor începe să domine contextul politic național și agenda publică. Iar asta ne va îndepărta de UE, principalul finanțator al dezvoltării României.
Riscăm să intrăm într-o perioadă de izolaționism care va agrava și mai mult criza costului vieții și economia fiecărei familii. Adică ne vom trage singuri un glonț în picior. Momentan doar am încărcat arma. Singura șansă ca să mai ieșim din această groapă este responsabilitatea actorilor politici prooccidentali, dar experiența ultimilor ani ne-a arătat că nu ne putem baza pe aspectul ăsta.
Așa că următorii patru ani vor fi probabil cei mai grei de după Revoluție. Va fi testul suprem al acestei generații: fie eliminăm pericolul extremist, fie acesta va ajunge în final, în 2028, să distrugă democrația românească.